Seria Specială Gold Line se află în producție numai anul acesta, în 2022, an ce marchează 120 de ani de la fondarea istoricului brand britanic Triumph. Din această serie face parte și această motocicletă – Bonneville T120 Black Gold Line – adusă la comandă pentru o clientă care este deja la cea de-a doua motocicletă Triumph.
T120 a apărut pentru prima dată în 1959, fiind primul din seria Bonneville, de atunci a evoluat constant, tehnologia modernă fiind discret integrată în liniile pure, clasice, fără vârstă.
În cazul acestui model, formele sunt scoase în evidență de sofisticata schemă de culoare, cu tușe pictate manual. Combinația de Matt Sapphire Black și Matt Silver Ice e intercalată cu linii aurii ce contrastează cu negrul mat de pe motor, evacuări, aripi și carcasa farului.
Triumph a lansat Seria Specială Gold Line la solicitarea clienților, care în 2021 au putut comanda numai modelul Street Twin în această variantă. Pentru aplicarea dungilor aurii e nevoie de o îndemânare deosebită și de o tehnică ce se deprinde în ani de zile. Vopseaua e realizată după o rețetă specială, fiind un amestec de pulbere aurie cu lac într-o consistență perfectă pentru a putea fi aplicată cu pensula dintr-o singură mișcare continuă, fără să se prelingă. Odată aplicată, culoarea e consolidată de un alt strat de lac care îi dă rezistență în timp și o protejează de efectele razelor solare sau de contactul cu lichide.
Bonneville T120 are motorul cu doi cilindri în paralel și capacitatea de 1200 cmc ce îndeplinește normele Euro 5, păstrând totodată caracterul, cuplul și sunetul care l-au făcut celebru. Accelerația de tip ride-by-wire are două moduri de pilotaj (Road și Rain), sistemul de control al tracțiunii se poate dezactiva, dotare standard pe modelul 2022 este și sistemul de control al vitezei de croazieră.
Stilatele jante spițate, setarea furcii și cele două amortizoare posterioare “stereo” contribuie la confort și manevrabilitate. T120 este cel mai reprezentativ model al gamei modern/classics de la Triumph, iar varianta Gold Line cu nuanțele sale distinse și armonioase atrage toate privirile, în trafic sau parcat în fața unei cafenele.