Triumph la prima ediție MotoCon

Triumph a participat cu entuziasm la prima ediție MotoCon, eveniment dedicat iubitorilor de două roți și nu numai. Această ediție inaugurală a adus în prim-plan atracții diverse, într-o atmosferă vibrantă dedicată pasionaților de motociclete. Evenimentul a avut loc în perioada 30 iunie – 2 iulie, în parcarea VIVO Constanța.

Triumph MotoCon 2

O expoziție impresionantă a inclus o diversitate de motociclete, reprezentând producători, dealeri și mărci personalizate, dar și echipamente și gadget-uri. Timp de trei seri, atmosfera s-a încălzit cu concerte live care au adunat iubitorii de motociclete și muzică în același loc.

Triumph MotoCon 1

Unul dintre punctele de atracție a evenimentului a fost parada moto ce s-a desfășurat pe traseul VIVO – MAMAIA – RETUR, aducând împreună comunitatea motocicliștilor pentru a celebra pasiunea lor comună, o adevărată demonstrație de putere și unitate.

Triumph MotoCon 4

Triumph a avut o prezență deosebită la eveniment, oferind participanților ocazia de a testa 7 dintre cele mai noi motociclete din portofoliu. De la modelele din gama ROADSTERS, care îmbină perfomanța cu eleganța, până la cele mai îndrăgite modele MODERN-CLASSICS, care aduc un strop de nostalgie și stil clasic pe șosele, sau exemplarele puternice din gama ADVENTURE, pregătite să înfrunte orice provocare.

Triumph MotoCon 6

Felicităm organizatorii pentru reușita acestui eveniment și le mulțumim tuturor participanților. Ne dorim să vedem cum acest eveniment va crește în popularitate an de an și va deveni un nume de referință în rândul festivalurilor de motociclism din România. Triumph rămâne alături de pasionații de motociclete, aducând stil, performanță și emoție pe două roți.

For The Ride!

Distribuie Articolul

Citește și