În ultimii ani, tot mai mulți tineri au prins gustul vieții trăite pe două roți și se întreabă de la ce vârstă poți da de permis pentru categoria A, dar nu toți și cunosc faptul că, pentru a obține un permis de conducere categoria A, vor trebui să aștepte mult mai mult decât cei care vor să obțina permisul pentru categoria B.
Indiferent de motivele pentru care alegi să conduci o motocicletă, să faci naveta în oraș sau pentru sentimentul pur de adrenalină pe două roți, adevărul este că, viteza, adrenalina și accelerația explozivă, simțite în șaua unei motociclete, nu pot fi comparate cu nimic când vine vorba despre experiența condusului unui vehicul!
Motociclismul nu este pentru toată lumea! Fiind un sport preferat de către persoanele pline de energie, nonconformiste sau care simt în sânge nevoia de adrenalină, trebuie îndeplinite totuși și o serie de condiții. Așadar, pe lângă rezistența fizică, abilitatea de concentrare în situații limită sau instinctele de supraviețuire puternic dezvoltate, este nevoie în primul rând și de un permis motocicleta pt vârsta ta, potrivit și categoriei de motociclete alese de tine.
Tocmai de aceea, în acest articol ne-am propus să răspundem la întrebarea de la ce vârstă poți da de permis pentru 4 categorii diferite: A, AM, A1, A2. În același timp, vei afla informații despre condițiile de înscriere, dar și despre specificațiile motocicletelor potrivite pentru fiecare categorie în parte.
De la ce vârstă poți da de permis
Conform legislației rutiere din România, vârsta minimă pentru obţinerea permisului se stabileşte în funcţie de categorie. Așadar, dacă 18 ani este răspunsul întrebării la ce vârstă poți da de permis categoria B necesar conducerii autoturismelor, în cazul motocicletelor mai mari și mai puternice, de categoria A, vârsta minimă obligatorie este de 24 de ani sau de 20 de ani, dacă solicitantul dovedește în prealabil, o experienţă de minimum 2 ani cu permis din categoria A2.
Categoria A
Condiții de înscriere
Așadar, vârsta minimă de la care se poate începe școala pentru categoria A este de 23 ani și 9 luni sau 19 ani și 9 luni, pentru cei care dețin o experiență de cel puțin 2 ani cu un permis de categorie A2. Orice solicitant trebuie să fie apt din punct de vedere psihologic și medical, și să nu fi fost condamnat pentru infracțiuni prevăzute la Art.24 din O.U.G. 195/2002.
Examenul pentru obținerea permisului de conducere constă în susținerea unei probe teoretice de verificare a cunoștințelor, respectiv în rezolvarea unui chestionar cu 20 de întrebări, în 20 de minute, cu minim 17 răspunsuri corecte pentru promovarea acestuia și a unei probe practice de verificare a aptitudinilor și comportamentului, corespunzătoare categoriei de permis solicitate, împreună cu un examinator din partea DRPCIV.
Motociclete pentru categoria A
La această categorie vei putea conduce orice tip de motocicletă cu sau fără ataș, dar și tricicluri cu motoare de peste 15 kw. Așadar, trebuie să te pregătești să susții examenul pentru obținerea permisului de categorie A, în șaua unei motociclete fără ataș, de cel puțin 600 cc și a cărei masă fără încărcătură este mai mare de 180 kg, iar puterea motorului de cel puţin 50 kw.
De la ce vârstă poți da de permis pentru Categoria A1
Condiții de înscriere
Pentru categoria A1, vârsta minimă de la care se poate începe școala este de 15 ani și 9 luni, iar la împlinirea vârstei de 16 ani se poate susține examenul propriu zis. Cursantul trebuie să fie apt din punct de vedere psihologic și medical, și să nu dețină cazier pentru infracțiunile prevăzute la Art.24 din O.U.G. 195/2002. Mai este nevoie și de prezentarea cărții de identitate, alături de contractul de servicii semnat cu o școală de motociclete.
La fel ca și în cazul categoriei A, examenul pentru obținerea permisului de conducere A1, constă în susținerea unei probe teoretice de verificare a cunoștințelor, respectiv în rezolvarea unui chestionar cu 20 de întrebări, în 20 de minute, cu minimum 17 răspunsuri corecte și susținerea unei probe practice pe traseu, alături de examinator.
Motociclete pentru categoria A1
În această categorie de permis motocicletă categoria A1, se vor putea conduce motociclete fără ataș, cu o putere a motorului de maximum 11 kw și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kw/kg. Viteza va trebui să fie de cel puțin 90 km/h. Dacă motocicleta este acționată de un motor cu ardere internă, capacitatea cilindrică a motorului trebuie să fie de cel puțin 115 cmc. În cazul în care aceasta este electrică, raportul putere/greutate al vehiculului, trebuie să fie de cel puțin 0,08 kw/kg
Categoria AM
Condiții de înscriere
În situația în care se dorește obținerea unui permis de categoria AM, vârsta minimă de la care se poate începe școala este de 15 ani și 9 luni, respectiv 16 ani, pentru susținerea efectivă a probelor scrise și practice. La fel ca și pentru restul de categorii permis de conducere, cursantul trebuie să fie apt din punct de vedere psihologic și medical și să nu dețină cazier. Probele practice pentru această categorie, se vor desfășura doar în cadrul unui poligon special amenajat, fără ieșire pe traseu ca și în cazul celorlalte categorii de permis moto! Intrarea în examen se va face pe baza cărții de identitate și prezentării contractului semnat, care dovedește finalizarea cursurilor într-o școală de motociclete avizată.
Motociclete pentru categoria AM
În această categorie intră mopede, motociclete cu sau fără ataș și tricicluri cu motor cu două, trei sau patru roți, a căror viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 de km/h, dar fără să depășească 45 de km/h! Motorul trebuie să fie unul cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie și cu o capacitate cilindrică ce nu depășește 50 de cmc. În cazul vehiculelor electrice, se acceptă doar modelele a căror putere nominală maximă, nu depășește 4kw. Masa proprie a acestuia, nu trebuie să depășească 350 kg, neincluzând greutatea bateriilor în cazul vehiculelor electrice.
Pentru cei care poate se întreabă ce motociclete poți conduce cu B? le amintim că, deocamdată, în România, doar mopedele din categoria AM pot fi conduse în baza acestui permis. Există totuși semnale din partea legislativului, că în viitorul apropiat, se vor putea conduce și motociclete din categoria A1 de către cei care dețin și au experiență de condus, de cel puțin 2 ani, cu un permis de categorie B.
Categoria A2
Condiții de înscriere
Pentru categoria A2, vârsta minimă de la care se poate începe școala este de 17 ani și 9 luni, și 18 ani pentru susținerea examenului. La fel ca și pentru restul categoriilor și în cazul permisului A2 este obligatorie testarea psihologică și medicală, cazier curat și prezentarea actului de identitate, alături de contractul semnat care atestă participarea la cursurile avizate ale unei școli moto.
Motociclete pentru categoria A2
Cu această categorie sunt permise pentru condus, motociclete cu puterea maximă de 35 kw, cu un raport putere/greutate care nu depăşeşte valoarea de 0,2 kw/kg şi care nu sunt derivate dintr-un vehicul, având mai mult decât dublul puterii sale. În plus, capacitatea cilindrică trebuie să fie de cel puțin 400cc
Concluzie
Motocicleta poate să fie hobby-ul perfect pentru plimbări relaxante în weekend, poate să fie practică și să ne ajute cu naveta la job sau poate fi privită ca pe un mijloc ideal de a potoli setea de adrenalină și libertate, în șaua unui model super-sportiv. Dar indiferent de motivul pentru care alegem viața pe două roți este obligatoriu să deții un permis de conducere potrivit experienței și vârstei tale! Mulți se întreaba la ce vârstă poți da de permis categoria A și înțelegem că există destui tineri care ard de nerăbdarea conducerii unei motociclete puternice, dar cel mai indicat ar fi să pornești de jos. În acest sens, categoria A1 este cea care îți va permite obținerea unui permis moto la cea mai fragedă vârsta posibilă, adică la 16 ani împliniți.
Iar dacă te gândești să dai pentru permis moto sau esti deja posesorul unuia, Triumph Romania te așteaptă cu o gamă spectaculoasă de motociclete potrivite, atât pentru începătorii cu permis A2, cât și pentru riderii experimentați. Pe lângă comercializarea celor mai populare modele britanice Triumph, în atelierul nostru, ai parte și de cele mai bune servicii de întreținere, reparații sau revizii pentru motocicleta ta. Așadar, fă-ne o vizită și intră în contact direct cu adevărații profesioniști, pasionați la fel ca și tine, de tot ceea ce înseamnă universul fascinant al motorsportului pe două roți!